Turkish Delight

Turkish Delight
Turkish Delight
Turkish Delight

Deliciile Turcești

O simplă privire în trecut și vom observa nenumăratele povești despre deliciile turcești. De exemplu, aceste povești se află printre cele mai relatate povești din Anatolia începând cu secolul 15. Cu toate acestea, deși există diferite povești despre acest faimos gust, se pare că aceste delicii turcești au apărut pentru prima dată în Anatolia în secolul 18. Potrivit acestor relatări, spre sfârșitul secolului 18, sultanul acelei epoci, Abdülhamit și-a dorit o bomboană moale în locul celei tari, astfel născându-se cunoscuta competiție în urma căreia Ali Muhiddin Hacı Bekir este recunoscut ca fiind câștigătorul iar bomboanele sale, denumite ‘’deliciile turcești’’, își ocupă binemeritatul loc în bucătăria Palatului, delicii pe care le savurăm și astăzi cu mare plăcere.

Turkish Delight
Turkish Delight
Turkish Delight

Deliciile Turcești

Grație lui Ali Muhiddin Hacı Bekir, aroma produsă la acea vreme din abundență și oferită populației, devine din ce în ce mai populară ajungând chiar până în Europa.Grație unui turist englez, aceste arome au devenit populare și în afara granițelor. În secolul al 19 lea, în timp ce deliciile turcești erau în continuare apreciate de populație la Palat, un turist britanic s-a îndrăgostit iremediabil de aceste arome în timpul vizitei sale aducându-le cu el în țara natală. Odată devenite populare în Europa, mulți turiști călătoreau special pentru a le degusta și pentru a le aduce în țările natale. Aceste delicii devin din ce în ce mai renumite iar aroma lor devine o marcă înregistrată în Europa. În zilele noastre sunt cunoscute chiar sub denumirea de ‘’deliciile turcești’’ în cea mai mare parte a lumii.

CumpărăturiVă invităm să vizitați cele mai avantajoase centre comerciale

Bijuterii

Piele

Textile